Isus este salvatorul!

Totul despre adevrăul Lui Dumnezeu "www.Iisusestesalvatorul.wordpress.com"

Biserica apostolica

Biserica Apostolică ‘’Cuvîntul Vieţii’’ Matei 16:18 ‘’Eu îţi spun: tu eşti Petru , şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea’’. Este expresia legendară folosita de însuşi Domnul Isus care promite că va zidi o biserica trainică şi corectă . Zice că biserica nu va mai fi din piatră şi din lut. Ci va fi construită din trup si credinţă. Numindul pe unul din ucenicii lui, Chifa ( Petru) ce în traducere înseamnă ‘’Piatră’’. Adică prima uneltă care se foloseste la construcţia unei temelii a unui zid ce nu-l va doborî nici focul. Amin. Trecuse deja 2000 de ani de atunci si biserica Lui Dumnezeu a luat dimensiuni uriaşe. Fiind răspîndită în întreaga lume cu un număr ce depăşeşte milioane de adepţi sinceri. Zilnic se nasc case de rugaciuni in locuri departate şi mai depărtate a pămîntului. Făcînduse cunoscut Cuvintul Lui Dumnezeu în întreaga lume. Astazi Dumnezeu a avut harul şi îndurarea ca să se nască o nouă biserică a credinţei şi a adevarului aici în Chişinau din Republica Moldova. A semănat o sămînţa din care va ieşi un pom ce va da roade nemaipomenite. O va împodobi cu daruri Duhovniceşti miraculoase şi va semăna cu Duh Sfint peste fiecare vizitator care a primit credinţă. Va face din ea un doftor talentat cărui nui va rezista nici o boală pămintească. Paentrucă cu ea va fi Autotstiutorul adica Domnul. Biserica va avea statut şi se va numi Apostolică în adevarata explicaţie a Duhului şi în adevăratul sens al cuvîntului. Pentrucă în ea va fi prezentă ştiinţa a existenţei se va şi numi ‘’Cuvîntul Vieţii’’. Slujbele deja au loc şi sunt invitaţi toti cei ce sunt însetati după cuvîntul Lui Dumnezeu. Şi veniţi toţi acei ce aveţi nevoie minuni şi sănatate trupească. Încredeţivă în Dumnezeu si el vă va avea de grijă. Pentrucă… Dumnezeu nu vrea ca tu să fiţi în probleme!!!. Va invităm la slujba ce va avea loc Duminica la ora 17,00!!! TE AŞTEPTĂM CU DRAG!!! Aresa Bisericii: Republica Moldova , Or. Chişinau , Str. Tighina2 ‘’Casa de cultură’’ etajul 2(după stadionul Republican). Pentru informaţie: Igor Stoica, tel +37369085818. La fel veţi putea asculta şi predicele ce sunt afişate online aici pe blog la marginile portalului sub denumirea ‘’ Predicile pastorului Igor’’. Petru 2:24 ‘’ Prin rănile Lui ati fost vindecaţi’’

PENTRU A VIZIONA VIDEORILE FACEŢI CLIC PE LINCURILE DORITE (predici video) . DENUMIREA ESTE PE MARGINEA SITEULUI. 

Anunțuri

Un răspuns to “Biserica apostolica”

  1. iisusestesalvatorul said

    DEFECTIUNI TEHNICE!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: